Pentru prima dată, probabil că nici nu se mai ştie de când (!), Aninoasa începe noul an cu 0 (zero) lei datorii şi cu vreo 11 miliarde de lei pe plus. „Bani care sunt strict pentru investiţii”, ne asigură primarul Nicolae Dunca.
„Vreau să le spun concetăţenilor mei, prin intermediul ZVJ, că am încheiat anul fără nicio datorie. Cele 11 miliarde de lei pe care le avem în cont vor fi bine concentrate pe ce este nevoie. În primul rând, ţin să anunţ că ne apucăm de proiecte pentru străzile care au mai rămas după ultima licitaţie din decembrie. La acea licitaţie, pentru străzile Libertăţii şi Cătăneşti am adjudecat lucrările. Când vremea o va permite, la primăvară, lucrătorii se vor apuca de asfaltare. Celelalte, vreo 12 străzi rămase, sunt cele de care am spus că ne apucăm de proiecte la ele, după care vor fi urmaţi paşii exact ca la cele două străzi de care v-am zis. Pentru ele avem aprobate pentru 2015 de la guvern alte 26 de miliarde de lei, aşa cum v-am mai spus în noiembrie anul trecut. Cu aceşti bani le vom finaliza pe toate. La finalul mandatului, anul viitor, Aninoasa va avea toate străzile reabilitate integral. Vorbesc de străzile din localitate, pentru că mai există şi şoseaua principală, care aparţine de consiliul judeţean”.
Primarul Dunca este optimist şi de faptul că guvernul a stabilit ca toate oraşele ţării să primească anul acesta o sumă minimă: „60 de miliarde e stabilit de guvern că trebuie să intre, minim, la un buget local de oraş. Cu aceşti bani vom putea face multe pentru localitate şi cetăţeni”.
Referitor la strada care leagă Aninoasa de Iscroni, cea peticită şi repeticită de 25 de ani încoace, primarul Dunca consideră că şi această problemă poate fi rezolvată, chiar dacă cine i-a promis asta, fostul preşedinte al CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, nu mai este pe funcţie:
„Săptămâna aceasta o să merg la consiliul judeţean să discut despre o finanţare la lucrările de reabilitare a acestui drum, aşa cum ne-a promis vechea conducere că se va întâmpla în 2015. Este drumul lor şi în mod normal în noul buget al consiliului judeţean ar trebui să fie cuprinşi şi aceşti bani pentru drumul principal din localitatea noastră. În orice caz, nu mai cred până nu văd bugetul consiliului judeţean. Acum se schiţează bugetul şi dacă acum nu se poate, atunci când? De 25 de ani Aninoasa este trecută tot la index cu acest drum. Ar fi cazul ca şi aninosenii să fie luaţi în seamă, de aceea cer, în mod public, sprijinul tuturor consilierilor judeţeni din Valea Jiului, indiferent de culoarea politică, precum şi conducerii consiliului judeţean”.
Domnule primar Dunca,
faceţi-vă curaj, şi cereţi-i sprijinul şi lui Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara. Însă, înainte de aceasta, ca să ştiţi pe ce vă bazaţi, rugaţi-l să vă comunice şi câţi consilieri judeţeni mai are PSD Hunedoara. Aşa veţi şti exact câţi lei face şi Laurenţiu Nistor. În politică bineînţeles… Că în plan particular e destul de prosper…