Arhive autor: OrasulAninoasa.ro

Concurs de recrutare pentru funcţia de referent superior

Primăria Oraşului Aninoasa, cu sediul  în Aninoasa, str. Libertăţii nr. 85, jud. Hunedoara, reprezentată prin dl DUNCA NICOLAE în calitate de primar.

Prin Compartimentul Resurse Umane, conform art. 22, alin. (1) şi (2), din HGR. 611/2008 – pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, vă înştiinţăm despre organizarea potrivit competenţelor stabilite de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a concursului de recrutare pentru funcţia publică de execuţie vacantă, referent, clasa III, grad profesional superior, în cadrul Serviciului Buget, Finanţe, Impozite, Taxe, Salarizare şi Resurse umane.

Concursul de recrutare pentru funcţia publică de execuţie vacantă este organizat în condiţiile legii, astfel:

  • Selecţia dosarelor în data de 28.12.2017, orele 10.00;
  • Proba scrisă în data de 08.01.2018, orele 10.00;
  • Interviul. în data de 10.01.2018, orele 10.00.

 

Condiţiile de participare la concurs pentru funcţia publică de execuţie vacantă, referent, clasa III, grad profesional superior, în cadrul Serviciului Buget, Finanţe, Impozite, Taxe, Salarizare şi Resurse umane, potrivit art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările şi completările ulterioare, sunt:

  1. a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
  2. b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  4. d) are capacitate deplină de exerciţiu;
  5. e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
  6. f) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice;
  7. g) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  8. h) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

Condiţii specifice de participare la concurs:

  • îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică, adică a absolvit studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat, conform art. 9 lit c) din Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
  • îndeplineşte condiţiile de vechime în specialitatea studiilor de 9 ani, necesare ocupării unei funcţii publice de execuţie de grad profesional superior.

Concursul se va organiza la sediul Primăriei Oraşului Aninoasa, str. Libertăţii, nr.85, după acordul scris al ANFP, conform legilor în vigoare.

Dosarele de înscriere trebuie să cuprindă actele prevăzute de art. 49 al. (1) din Hotărârea 611/2008 şi vor fi depuse la Compartimentul  Resurse Umane, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

Candidaţii depun dosarul de concurs, care va conţine în mod obligatoriu:

  1. a) formularul de înscriere;
  2. b) curriculum vitae, modelul comun european;
  3. c) copia actului de identitate;
  4. d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
  5. e) copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
  6. f) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
  7. g) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare pentru efort fizic, în cazul funcţiilor publice pentru a căror ocupare este necesară îndeplinirea unor condiţii specifice care implică efort fizic şi se testează prin probă suplimentară;
  8. h) cazierul judiciar;
  9. i) declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste calitatea sau lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia.

 

(2) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice.

(3) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

(4) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. h) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.

(5) Formularul de înscriere se pune la dispoziţie candidaţilor prin secretarul comisiei de concurs din cadrul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului.

 

Relaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul Primăriei Oraşului Aninoasa, Compartimentul Resurse Umane, dna. Popescu Beatrice, consilier superior, tel. 0254512108.

 

Bibliografia propusă pentru concursul de  recrutare în funcţia publică de execuţie vacantă, referent, clasa III, grad profesional superior, în cadrul Serviciului Buget, Finanţe, Impozite, Taxe, Salarizare şi Resurse umane este următoarea:

  1. Constituţia României, republicată;
  2. Legea 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, republicată;
  4. Legea Locuinţei nr. 114/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. Titlul IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PRIMAR,

Jr. DUNCA NICOLAE

 

Documente necesare:
Bibliografie
Fisa postului
Formular de inscriere

Curriculum vitae, modelul comun european:
https://europass.cedefop.europa.eu/ro/documents/curriculum-vitae/templates-instructions


rezultate selectie dosare
rezultate proba scrisa
rezultate contestatie proba scrisa

rezultate interviu
rezultate finale

Concurs de recrutare pentru funcţia de inspector asistent

Primăria Oraşului Aninoasa, cu sediul  în Aninoasa, str. Libertăţii nr. 85, jud. Hunedoara, reprezentată prin dl DUNCA NICOLAE în calitate de primar;

Prin Compartimentul Resurse Umane, conform art. 22, alin. (1) şi (2), din HGR. 611/2008 – pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, vă înştiinţăm despre organizarea potrivit competenţelor stabilite de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a concursului de recrutare pentru funcţia publică de execuţie temporar vacantă, inspector, clasa I, grad profesional asistent, în cadrul Serviciului Buget, Finanţe, Impozite, Taxe, Salarizare şi Resurse umane.

Concursul de recrutare pentru funcţia publică de execuţie temporar vacantă este organizat în condiţiile legii, astfel:

  • Selecţia dosarelor în data de 14.12.2017, orele 10.00;
  • Proba scrisă în data de 18.12.2017, orele 10.00;
  • Interviul. în data de 20.12.2017, orele 10.00.

Condiţiile de participare la concurs pentru funcţia publică de execuţie temporar vacantă, inspector, clasa I, grad profesional asistent, în cadrul Serviciului Buget, Finanţe, Impozite, Taxe, Salarizare şi Resurse umane, potrivit art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările şi completările ulterioare, sunt:

  1. a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
  2. b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  4. d) are capacitate deplină de exerciţiu;
  5. e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
  6. f) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice;
  7. g) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  8. h) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

Condiţii specifice de participare la concurs:

  • îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică, pentru care se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, conform art. 9 lit a) din Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
  • îndeplineşte condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor de 1an necesare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie de asistent din clasa I.

Concursul se va organiza la sediul Primăriei Oraşului Aninoasa, str. Libertăţii, nr.85, după acordul scris al ANFP, conform legilor în vigoare.

Dosarele de înscriere trebuie să cuprindă actele prevăzute de art. 49 al. (1) din Hotărârea 611/2008 şi vor fi depuse la Compartimentul  Resurse Umane, în termen de 8 de zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

Candidaţii depun dosarul de concurs, care va conţine în mod obligatoriu:

  1. a) formularul de înscriere;
  2. b) curriculum vitae, modelul comun european;
  3. c) copia actului de identitate;
  4. d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
  5. e) copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
  6. f) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
  7. g) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare pentru efort fizic, în cazul funcţiilor publice pentru a căror ocupare este necesară îndeplinirea unor condiţii specifice care implică efort fizic şi se testează prin probă suplimentară;
  8. h) cazierul judiciar;
  9. i) declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste calitatea sau lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia.

 

(2) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice.

(3) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

(4) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. h) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.

(5) Formularul de înscriere se pune la dispoziţie candidaţilor prin secretarul comisiei de concurs din cadrul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului.

 

Relaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul Primăriei Oraşului Aninoasa, Compartimentul Resurse Umane, dna. Popescu Beatrice, consilier superior, tel. 0254512108.

Bibliografia propusă pentru concursul de  recrutare în funcţia publică de execuţie temporar vacantă, inspector, clasa I, grad profesional asistent, în cadrul Serviciului Buget, Finanţe, Impozite, Taxe, Salarizare şi Resurse umane este următoarea:

  1. Constituţia României, republicată;
  2. Legea 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, republicată;
  4. Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscala republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

 

  1. Titlul IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

 

  1. Hotărârea Guvernului 1/2016 privind Normele metodologice de aplicare a legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

PRIMAR,

Jr. DUNCA NICOLAE

 

Documente necesare:
Bibliografie
Fisa postului
Formular de inscriere

Curriculum vitae, modelul comun european:
https://europass.cedefop.europa.eu/ro/documents/curriculum-vitae/templates-instructions


Rezultate selectie dosare

Rezultatul probei scrise

Ședința ordinară | 18.10.2017

HCL NR46 privind aprobarea vanzarii prin negociere directa a imobilului-apartament Nastasiu Oana-Gabriela
HCL NR47 privind aprobarea destinatiei excedentului bugetului local
HCL NR48 privid retificarea bugetului local
HCL NR49 privind vanzarea prin negociere directa imobil apartament Butace Claudiu
HCL NR50 privind revocarea Hotararii nr 39 pe 2017
HCL NR51 privind indicatori tehnico-economici gaz str Libertatii
HCL NR52 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici str. Republicii
PROCES VERBAL

ANUNT DE PARTICIPARE LA LICITATIE PUBLICA DESCHISA

UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA A ORASULUI ANINOASA prin primar Jr. DUNCA NICOLAE, cu sediul in str. Libertatii nr. 85, cod postal 335100, telefon 0254-512108, fax 0254-512758, cod fiscal R4468994, anunta licitatie publica deschisa  in vederea concesionarii prin licitatie publica deschisa a imobilulor cladire situata in Aninoasa str.Costeni, nr. 324 , in suprafata de 475 mp,inscrisa in CF nr. 720 Iscroni-Aninoasa

Documentele licitatiei vor fi puse la dispozitia celor interesati , la serv UAT, din cadrul Primariei Aninoasa, incepand cu data de 25.09.2017 pana la data de 16.10.2017 inclusiv, zilnic intre orele 8:00 si 15:30 , respectiv in data de 16.10.2017 pana la ora 12:00.

Documentele cerute prin caietul de sarcini sunt urmatoarele:

  1. Persoane juridice
    • actul constitutiv al societatii, certificat constatator, certificat de inregistrare fiscala- copii Xerox;
    • ultimul bilant vizat de DGFP- copie Xerox;
    • Certificat fiscal prin care sa se ateste ca nu are datorii la bugetul local si la bugetul de stat. Certificatele vor fi eliberate de institutiile abilitate din localitatea de resedinta a ofertantului si vor fi depuse in original;
    • Actul autentic de reprezentare, in cazul in care ofertele sunt depuse de imputernicitii ofertantilor si nu de acestia personal;
    • Copie Xerox dupa chitantele care atesta plata garantiei de participare la licitatie
    • Declaratie privind eligibilitatea participantilor/ofertantilor;
    • Declaratie privind cifra de afaceri realizata pe ultimii 3 ani.
  2. Persoane fizice

-Actul de identitate-copie Xerox;

-Certificat fiscal care atesta ca nu are datorii la bugetul local. Certificatul fiscal va fi eliberat de institutia abilitata din localitatea  de resedinta a ofertantului depus in forma originala;

-Copie Xerox dipa chitantele care atesta plata garantiei de participare la licitatie;

– Declaratie de eligibilitate a participantilor/ofertantului;

– Declaratie privind venitul realizat pe ultimii 3 ani.

Garantia de participare la licitatie este de 100,00 lei

Contravaloarea caietului de sarcini este de 10,00 lei

Ofertele in plic inchis se inregistreaza la Primaria Aninoasa, serv UAT.

Termenul limita de depunere a ofertelor este data de 16.10.2017 ora 12:00.

Deschiderea ofertelor va avea loc la sediul Primariei Aninoasa, str. Libertatii, nr. 85, loc Aninoasa, jud. Hunedoara, in data de 16.10.2017 ora 13:00.

In caz de neadjudecare, licitatia se va repeta din 10 in 10 zile urmand ca  dupa doua termene consecutive sa se recurga la negociere directa.

Contractul de concesiune se va incheia in termen de minim 20 zile de la data adjudecarii.

Contestatiile se transmit la sediul Primariei Aninoasa, str. Libertatii, nr. 85, fax.0254-512758, in atentia serv UAT.

PRIMAR,
JR. DUNCA NICOLAE

 

Ședința ordinară | 30.08.2017

HCL NR39 PRIVIND CONCESIONAREA PRIN LICITATIE PUBLICA DESCHISA, CAMINUL CULTURAL ISCRONI
HCL NR40 privind acordarea unui sprijin financiar Parohiei Ortodoxe Iscroni si Parohiei Sf Ierarh Nicolae Aninoasa
HCL NR41privind aprobarea SF pentru obiectivul de investitii Extindere retele de apa apa uzata
HCL NR42 privind modificarea regulamentului de organizare si functionare a CLOA
Proces Verbal