DEBLOCARE FINANCIARĂ PENTRU 11 LOCALITĂȚI CU RESTANȚE, AFLATE ÎN IMPOSIBILITATE DE PLATĂ

phpThumb_generated_thumbnailjpg (2)Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, o hotărâre pentru deblocarea financiară a 11 localități aflate în insolvență, în executare silită sau în imposibilitate de plată. În acest scop, va fi alocată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului suma de 25,584 milioane lei.

Hotărârea are la bază solicitări ale autorităților administrației publice privind situațiile de blocaj financiar în care se regăsesc unele unități administrativ-teritoriale. Solicitările vizează 11 localități: Oraşul Aninoasa și Municipiul Lupeni (jud. Hunedoara), Comuna Izvoarele (jud. Giurgiu), Comuna Ciocăneşti (jud. Dâmbovița), Municipiul Reșița (jud. Caraș-Severin), Orașul Luduș (jud. Mureș), Comunele Teaca, Livezile, Budacu de Jos și Parva (jud. Bistrița-Năsăud), Comuna Dudeștii Vechi (jud.Timiș). În unele cazuri, este vorba de datorii și arierate acumulate timp de peste 5 ani.

Actul normativ prevede că decontarea sumelor se va realiza în baza documentelor justificative transmise de unitățile administrativ-teritoriale. Ordonatorii principali de credite ai bugetului local din fiecare localitate în cauză vor răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumelor repartizate.

Hotărârea mai prevede că, transferul sumelor necesare către administrația locală se face din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), care va fi suplimentat corespunzător, în acest scop.

Hotărărea are la bază OUG nr. 8/2014, care prevede următoarea derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice (cu modificările şi completările ulterioare): în anul 2014 pot fi alocate ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, prin hotărâre a Guvernului, sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin majorarea transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale.

Lista sumelor estimate a fi repartizate în baza Hotarârii de Guvern si situatiile pentru fiecare localitate în parte:

A) Oraşul Aninoasa, jud. Hunedoara – suma de 3.707 mii lei (conform Planului de redresare financiara admis de Tribunalul Hunedoara prin Sentinta nr. 659/ Fin anul 2014, ca urmare a procedurii de insolventa a orasului, deschisa în anul 2013);

B) Municipiul Lupeni, jud. Hunedoara – suma de 3.840 mii lei (ca urmare a intrarii în procedura de executare silita, în baza Sentintei Civile nr. 3271/ FCA pronuntate de Tribunalul Braila în anul 2012);

C) Comuna Izvoarele, jud. Giurgiu – suma de 1.099 mii lei (ca urmare a popririi asupra conturilor Comunei Izvoarele instituita în baza Sentintei Civile nr. 168/ CAF pronuntata de Tribunalul Giurgiu în anul 2010);

D) Comuna Ciocăneşti, jud. Dâmbovita – suma de 9.853 mii lei (ca urmare a procedurii de executare demarate în baza Sentintei civile nr. 2544 emisa de Tribunalul Dâmbovita în anul 2012);

E) Municipiul Reşiţa, jud. Caras-Severin – suma de 2.000 mii lei (pentru lucrarile de dotare cu centrale termice a unor institutii publice si unitati scolare din oras, ca urmare a intrarii în insolventa a SC CET 2010 Resita SRL, fostul operator de termoficare în sistem centralizat din oras);

F) Oraşul Luduş jud. Mures – suma de 1.900 mii lei (ca urmare a datoriilor acumulate prin nerealizarea bugetara din impozitul pe venit estimata initial, generata de intrarea în insolventa si faliment a trei operatori economici din oras);

G) Comuna Teaca, jud. Bistrita-Nasaud – suma de 587 mii lei (ca urmare a Încheierii civile nr. 652/ CC din anul 2014 a Judecatoriei Bistrita, prin care este încuviintata executarea silita a Liceului Teoretic ”Constantin RomanVivu” Teaca)

H) Comuna Livezile, jud. Bistrita-Nasaud – suma de 317 mii lei (ca urmare a Încheierii civile nr. 5030/ CC din anul 2013 a Judecatoriei Cluj Napoca, prin care este încuviintata executarea silita a comunei);

I) Comuna Budacu de Jos, jud. Bistrita-Nasaud – suma de 650 mii lei (ca urmare a Sentintei civile nr. 644 din anul 2014 emise de Tribunalul Bistrita Nasaud);

J) Comuna Parva, jud. Bistrita-Nasaud – suma de 779 mii lei (ca urmare a datoriilor acumulate pentru proiectul ”Dezvoltarea locala în Comuna Parva”, demarat în anul 2011);

K) Comuna Dudeştii Vechi, jud. Timis – suma de 852 mii lei (ca urmare a datoriilor acumulate pentru doua proiecte realizate în comuna).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *